Gram it by BT la Electric Castle şi Untold Festival 2019

Cea mai „instagramabilă” activare la cele mai mari festivaluri din România

Client: Banca Transilvania

Servicii: dezvoltare de concept creativ, servicii de graphic design, DTP şi copywriting, implementare şi coordonare de eveniment, producţie

Provocare: Cea mai aşteptată parte a verii pentru mulți dintre noi este distracţia de la festivaluri, iar aici Clujul excelează ca punct de interes. Oraşul din inima Ardealului găzduieşte unele dintre cele mai importante festivaluri din România, recunoscute și la nivel internațional: Electric Castle şi Untold Festival, care adună anual sute de mii de participanţi din toată lumea. Aceștia vin cu aşteptări de la brandurile partenere pe măsura distracţiei pe care o oferă line-up-ul, adică to the moon and back. Cum Banca Transilvania este unul dintre cei mai importanţi susţinători ai acestei industrii, nelipsind de la nicio ediţie, participanții la festival așteaptă aici cele mai cool  activări, pe care să le povestească prietenilor și de care să-și amintească apoi cu drag.

Idee:

Chiar dacă festivalurile durează doar câteva zile, amintirile dăinuie ani întregi. Cum? Simplu.

Ne pregătim ţinuta de festival zile la rând şi încărcam power bank-ul din timp, gata să ne aventurăm prin festival şi să fotografiem cele mai faine momente şi experienţe. Iubim social media şi ne înarmăm cu cele mai populare hashtag-uri.

De altfel, componenta de social media este tot mai importantă: transmitem mesaje prin intermediul fotografiilor și ne place să dezvăluim detalii din viața noastră cu fiecare postare. Pe scurt, ne dorim să rămânem conectați în permanență la comunitatea din care facem parte. #reachout

De aici a plecat ideea Gram it – powered by BT. Activarea a avut la bază construirea unei zone care să emane inspiraţie pentru poze din toate colţurile: zona BT urma să devină locul de întâlnire al comunităţii de festivalieri, locul de manifestare a efervescenţei şi personalităţii fiecăruia.

Execuţie:

Aşa începe povestea activării pentru Banca Transilvania. Am construit un ansamblu în care creativitatea fiecăruia putea să-şi depăşească limitele dincolo de festival, spre thread-ul de social media. Nu am avut nevoie de mult pentru a construi această lume hibridă, în care am înfățișat realitatea pentru cele mai bune oportunităţi de poze. Echipa de Creaţie, BTL şi producţie Vitrina Advertising a făcut font comun cu cei mai faini colaboratori pentru cea mai „instagramabilă” activare.

Și așa a și fost: zona BT a fost una dintre cele mai fotografiate din festivaluri. Participanţii au fost purtaţi într-o lume nouă, atipică pentru un festival. Conurile rutiere de pe construcţie „s-au topit” în căldura de Electric Castle, iar zona de la Untold s-a înălţat pe tărâmul poveştilor tehno și EDM. Participanții şi-au luat halatele de baie şi s-au răcorit în cada cu bile; oglinda topită, peretele puzzle cu tuburi colorate, norii şi literele lego au fost doar câteva dintre surprizele care au consumat cel puţin jumătate din bateriile telefoanelor care nu se mai opreau din fotografiat.

Cei care şi-au dorit doar o mică doză de relaxare au putut urca pe acoperişul booth-ului, de unde au avut unele dintre cele mai bune priveliști spre scena principală. Echipa de hostesse s-a asigurat că nimeni nu pleacă acasă fără să descopere fiecare colţ al booth-ului, fară o poză, un gif, un tatuaj sau un premiu special care să le sporească distracţia.

Foto credits:

Vlad Cupşa ◘ http://komiti.media/

Înapoi