Parteneriat de la început: Centrul Medical de Podiatrie, prima clinică medicală din România specializată în îngrijirea piciorului, și-a deschis porțile în toamna anului 2015, având alături încă de la inaugurare echipa Vitrina Advertising. Agenția a creat conceptul de eveniment și campania de comunicare pentru lansare, iar colaborarea continuă și în prezent prin servicii de creație, producție, PR, media și digital.
„Ne bucurăm să avem alături de noi echipa agenției Vitrina Advertising, care s-a implicat cu mult entuziasm în acest proiect încă de la început și ne-a răspuns tuturor cerințelor cu profesionalism și seriozitate”, a declarat dr. Bogdan Florea, administratorul Centrului Medical de Podiatrie.
Centrul reprezintă un model de abordare holistică multidisciplinară în îngrijirea piciorului: servicii specializate, personal medical excelent pregătit, aparatură performantă și standarde ridicate de excelență. Tot pentru prima dată în România, oferă și asistență podiatrică la domiciliu, prin intermediul serviciului mobil care se deplasează la cerere acasă la pacient, în spitale, clinici, centre de recuperare, aziluri de îngrijire a vârstnicilor.
Echipa Vitrina implicată în lansarea și comunicarea Centrului Medical de Podiatrie este formată din Teodora Olaru (art director), Ovidiu Mihăilescu (graphic designer), Raluca Crișan (PR manager), Iulia Romana Pop (PR executive), Șoimița Crișan (traffic manager), Cecilia Măruță (digital strategy manager), Andra Morăreanu (digital specialist), Georgeta Cerbănic (media manager), Adrian Săvoiu și Marius Măcicășan (DTP), Norbert Helmer (production manager).
Recent Comments