Cluj-Napoca, supranumit tot mai des „orașul inovației”, a găzduit în iunie 2017 o nouă premieră națională: inaugurarea primului incubator digital din România. Lansat în cadrul parcului științiic și tehnologic Tetapolis (un proiect al Tetarom), incubatorul are rolul de a ajuta la dezvoltarea, pe o perioadă limitată, a companiilor din IT și inovare aflate la început.
Realizat în parteneriat cu Asociația Internațională a Parcurilor Științifice (IASP), UTCN și Primăria Cluj-Napoca, incubatorul digital are deja patru echipe care își desfășoară deja activitatea, dezvoltând de la roboți programați cu inteligență artificială și până la aparate medicale și proiecte IoT (internet of things), iar alte 30 urmează să li se alăture în viitorul apropiat.
Lansarea incubatorului digital al Tetapolis a avut loc în cadrul Open Innovation Conference 2.0, cel mai important eveniment dedicat inovării organizat de Comisia Europeană și desfășurat la Cluj-Napoca în premieră pentru Europa Centrală și de Est. Echipa Vitrina Advertising s-a implicat în lansarea incubatorului prin servicii de PR (comunicare cu presa) și BTL (organizare, logistică, catering).
Echipa agenției implicată în proiect: Ioana Căprar – Business Development Manager, Raluca Crișan – Group Communication Manager și Monica Hojda – Account Executive.
Recent Comments